Program scurtmetraje școlari 8 ani+

Sunt povești care încep, aparent, din puncte foarte diferite ale lumii — o mlaștină preistorică din România, un sat columbian, o cameră de copil în Elveția, o noapte fără somn în Estonia, un parc oarecare din Regatul Unit. Și totuși, privite una lângă alta, cele cinci scurtmetraje din acest program par să se întrebe, fiecare în felul ei, același lucru: cum găsești locul care ți se potrivește, într-o lume care nu-ți explică mereu regulile.

De la preistorie la cosmos, de la sat la parcul de cartier, cele cinci filme (recomandate de la 8 ani) arată cât de multe forme poate lua curajul — și cât de des se construiește, de fapt, în liniște.

Proiecțiile sunt urmate de discuții ghidate de un mediator cultural din echipa CULMEA.

Un cuplu triasic
România, 2025, regizat de Iulia Turicianu, 5 min, 7 ani +

Un mic amfibian preistoric pornește la drum ca să-și găsească pereche.

🏆 În selecția Animest București 2025, Annecy 2025

‍O Favoare
Columbia, 2025, regizat de Ingrid Paola Bonilla Rodrigues, 20 min, 7 ani +

Wilmar, un băiat timid, dar hotărât, crescut la țară, trăiește prima dragoste. Asta în timp ce se luptă să fie acceptat la școală și prețuit pentru ceea ce este cu adevărat. Cu ajutorul prietenului său, va înfrunta neînțelegerile și prejudecățile, și va descoperi că a rămâne fidel rădăcinilor tale este un act de curaj. O poveste care celebrează prietenia, copilăria și demnitatea vieții la sat.

🏆 În selecția Festivalului Internațional de Scurtmetraje Oberhausen 2026

Cosmonaut
Elveția, 2026, regizat de Zoltán Horváth, 9 min, 8 ani +

În camera lui plină de jucării, sub privirea nepăsătoare a hamsterului care aleargă în roata lui, un copil meșterește ceva ciudat. Tata își petrece serile cu ochii la cerul înstelat, mama e mereu ocupată prin bucătărie, prin grădină. Niciunul dintre ei n-a observat că ceea ce construiește fiul lor seamănă cu o rachetă.

🏆 În selecția Festivalului Internațional de Film de Animație Annecy 2026

gândURI serioAsE
Estonia, 2026, regizat de Jonas Taul,  15 min, 8 ani +

În camera lui, plină până la refuz de jucării, un băiețel lucrează cu multă seriozitate la un proiect misterios. Hamsterul lui aleargă în roată și îl privește nepăsător, fără să bănuiască nimic. Afară, tatăl fumează și se uită la stele, în timp ce mama se ocupă de bucătărie și de grădină. Niciunul dintre ei nu observă că micuța construcție a băiatului seamănă, din ce în ce mai mult, cu o rachetă.

🏆 În selecția Festivalului Internațional de Film de Animație Annecy 2026, GIFFONI 2026

Rațe
Regatul Unit, 2025, regizat de AJ Jefferies, 5 min, 8 ani +

Era o zi tare frumoasă în parc… până când niște oameni fără minte s-au apucat să dea pâine la rațe. O lecție de mediu pe cât de jucăușă, pe atât de monstruoasă.

🏆Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj pentru copii la festivalul KUKI Berlin 2025, în selecția Pictoplasma Londra 2025, Festivalul de Animație din Manchester 2025

Program scurtmetraje preșcolari 3 ani+
când:
11:00 - 12:30

Patru povești scurte și pline de curiozitate îi așteaptă pe copii la cinema!

O casă din Buenos Aires găzduiește, într-o vară tare călduroasă, un întreg roi de insecte și arahnide nepoftite, un felinar aprins pe un drum de țară adună în jurul lui un stol de insecte zumzăitoare — și niște lilieci flămânzi gata de festin, o fetiță găsește pe zăpadă un prieten la care nu se aștepta, iar o alta pornește într-o aventură pornind de la un simplu băț găsit pe drumul de la grădiniță.

Scurtmetrajele sunt vesele, pline de culoare și mister, ușor de urmărit pentru copiii de grădiniță și minunate pentru discuții despre lumea mică și nevăzută din jurul nostru — insecte, lilieci și micile întâlniri neașteptate care transformă o zi obișnuită într-o aventură.

Proiecțiile sunt urmate de discuții ghidate de un mediator cultural din echipa CULMEA.

Acasă
Argentina, 2026, regizat de Ignacio Masllorens, 13 min, 3 ani+

Oare câte insecte și arahnide pot vizita o casă într-o vară tare călduroasă din Buenos Aires, Argentina?

Lilieci și gândaci
Elveția, 2026, regizat de Lena von Döhren, 11 min, 4 ani+

Într-o seară, pe un drum de țară din inima junglei, se aprinde un felinar. Deodată, un roi de insecte se adună în jurul luminii, dansând și zumzăind entuziasmate. Dar nu doar ele au observat spectacolul — într-o peșteră din apropiere, niște lilieci flămânzi așteaptă exact un asemenea festin!

🏆 Premiera mondială la Berlin International Film Festival 2026, premiat la Mo&Friese - Young Short Film Festival Hamburg 2026

Găsit!
Franța/Belgia, 2025, regizat de Juliette Baily, 5 min, 3 ani+

Într-o zi cu zăpadă pe afară, Anna iese la plimbare și își găsește un prieten neașteptat.

🏆În selecția Filem’on - Brussels International Children’s Films Festival 2025, PLAY Lisbon's International Children and Youth Film Festival, Buff Film Festival 2025, IndieLisboa 2025, Zlín International Film Festival for Children and Youth 2025, Animafest Zagreb 2025

Bățul
Suedia, 2026, regizat de Pernilla Olsson, 7 min, 3 ani+

Pe drumul înapoi de la grădi, o fetiță găsește un băț. Sună ca începutul unei aventuri!

🏆În selecția Buff Film Festival 2026, Giffoni 2026

Proiecție specială adolescenți
când:
18:00 - 20:00
Băiatul - insectă
Franța, Grecia, 2026, regizat de Lucas Paleocrassas, 88 min, 16 ani +

George este un adolescent timid care, după divorțul dificil al părinților, se retrage tot mai mult din lumea celor din jur. În universul insectelor găsește refugiul și sentimentul de apartenență pe care nu le poate găsi în relațiile cu oamenii. Când întâlnește o mică insectă pe care o numește Isabella, între cei doi se naște o prietenie neobișnuită, care îl învață pe George despre curaj, fragilitate și posibilitatea de a-și găsi propriul loc în lume. Filmat de-a lungul a trei ani, filmul este un portret intim al adolescenței și al unei transformări care începe de la cea mai mică dintre creaturi.

🏆 Nominalizat pentru cel mai bun film în cadrul Thessaloniki Documentary Film Festival 2026, cel mai bun documentar în cadrul Sarajevo Film Festival 2026