
Cinci scurtmetraje, cinci feluri de a privi lumea
Uneori o poveste pornește de la un fir de lână transmis din generație în generație, alteori de la o bucată de gheață care se topește sub ochii noștri. Programul trece prin tradiții vechi — păstoritul oilor Deccani din India, viața inuiților din Groenlanda — și ajunge în locuri neașteptate: o lume magică de ciuperci în care un băiat plictisit de treburile casei se lasă ademenit de o flăcăruie năzdrăvană, o mlaștină ascunsă în inima Bruxelles-ului care găzduiește o lume întreagă de păsări și insecte, și o conversație simplă, dar plină de miez, dintre un băiat și sora lui despre sistemul solar.
De la lâna unei oi la infinitul universului, cele cinci scurtmetraje arată cât de multe lumi încap într-o singură poveste — și cât de aproape sunt, de fapt, tradiția, natura și imaginația una de cealaltă.
Proiecțiile sunt urmate de discuții ghidate de un mediator cultural din echipa CULMEA.

Cum poate un fir de lână să lege un întreg ținut de oamenii lui? Filmul de animație ne poartă printre oile Deccani și păstorii care le urmează, descoperind de ce lâna lor înseamnă mult mai mult decât un material — e o moștenire transmisă din generație în generație.
🏆 În selecția International Film Festival Rotterdam, Anima 2026

Ce se întâmplă cu tradițiile unui popor atunci când gheața pe care s-au construit ele începe să se topească? Scurtmetrajul îi însoțește pe inuiții din Groenlanda într-o lume aflată în plină schimbare, întrebând cum arată viitorul când peisajul de care depinzi devine altul.
🏆 În selecția Tromsø International Film Festival 2025, Reykjavik International Film Festival, InterFilm Festival Berlin, One World Film Festival Cehia

Cine spune că a face patul e mai interesant decât o aventură prin lumea ciupercilor magice? O flăcăruie năzdrăvană știe mai bine și îl ademenește pe un băiețel plictisit într-un loc unde totul devine posibil.
🏆 În selecția Berlin International Film Festival 2026, IndieLisboa International Independent Film Festival 2026, Buenos Aires International Festival of Independent Cinema (BAFICI) 2026

În mijlocul Bruxelles-ului, o mlaștină găzduiește o lume întreagă — păsări, broaște, insecte și plante rare, adaptate aici de-a lungul timpului. Documentarul animat dă glas celor care o cunosc și o apără, spunând povestea unui loc fragil, aflat mereu sub semnul întrebării.
🏆 În selecția Berlin International Film Festival 2026, IndieLisboa International Independent Film Festival 2026, Buenos Aires International Festival of Independent Cinema 2025

Cât de departe poți ajunge cu imaginația când discuți despre sistemul solar cu sora ta de doi ani? Un scurtmetraj plin de umor și tandrețe, care ne amintește cât de simplu poate fi să te minunezi de univers.
🏆 În selecția Mo&Friese 2025, Guanajuato IFF 2025, Dokufest Kosovo 2025, Short FF Cologne 2025
Patru povești scurte și pline de curiozitate îi așteaptă pe copii la cinema!
O casă din Buenos Aires găzduiește, într-o vară tare călduroasă, un întreg roi de insecte și arahnide nepoftite, un felinar aprins pe un drum de țară adună în jurul lui un stol de insecte zumzăitoare — și niște lilieci flămânzi gata de festin, o fetiță găsește pe zăpadă un prieten la care nu se aștepta, iar o alta pornește într-o aventură pornind de la un simplu băț găsit pe drumul de la grădiniță.
Scurtmetrajele sunt vesele, pline de culoare și mister, ușor de urmărit pentru copiii de grădiniță și minunate pentru discuții despre lumea mică și nevăzută din jurul nostru — insecte, lilieci și micile întâlniri neașteptate care transformă o zi obișnuită într-o aventură.
Proiecțiile sunt urmate de discuții ghidate de un mediator cultural din echipa CULMEA.

Oare câte insecte și arahnide pot vizita o casă într-o vară tare călduroasă din Buenos Aires, Argentina?

Într-o seară, pe un drum de țară din inima junglei, se aprinde un felinar. Deodată, un roi de insecte se adună în jurul luminii, dansând și zumzăind entuziasmate. Dar nu doar ele au observat spectacolul — într-o peșteră din apropiere, niște lilieci flămânzi așteaptă exact un asemenea festin!
🏆 Premiera mondială la Berlin International Film Festival 2026, premiat la Mo&Friese - Young Short Film Festival Hamburg 2026

Într-o zi cu zăpadă pe afară, Anna iese la plimbare și își găsește un prieten neașteptat.
🏆În selecția Filem’on - Brussels International Children’s Films Festival 2025, PLAY Lisbon's International Children and Youth Film Festival, Buff Film Festival 2025, IndieLisboa 2025, Zlín International Film Festival for Children and Youth 2025, Animafest Zagreb 2025

Pe drumul înapoi de la grădi, o fetiță găsește un băț. Sună ca începutul unei aventuri!
🏆În selecția Buff Film Festival 2026, Giffoni 2026
Cinci scurtmetraje despre pasiuni neobișnuite găsite în natură Pornim de la o vacanță toridă la țară, unde plictiseala e atât de mare încât ajungi să guști o pietricică de pe marginea drumului. Dar curiozitatea n-are reguli: din praful uliței trecem în largul unei mări desenate în tuș, exact așa cum o făceau vechii maeștri japonezi. O altă poveste ne mută atenția într-o grădină unde buruienile își cer cu încăpățânare dreptul la viață și propriul rost. Urcăm apoi la înălțime, pe stânci abrupte, unde o botanistă de 80 de ani cercetează ultimul exemplar dintr-un arbore rar, descoperit chiar de ea. Până aici, totul are rădăcini, pietre sub tălpi și puncte sigure de sprijin. Dar ce te faci când planeta decide, din senin, să-și schimbe gravitația?
Proiecțiile sunt urmate de discuții ghidate de un mediator cultural din echipa CULMEA. Selecție curatoriată în cadrul Rezidenței F-SIDES Wildcards 2026 de Vera Belousov.

E vacanță de vară la țară. Trei frați plictisiți în casa bunicii decid să bată drumul până la brutărie după niște gustări.
🏆 Premiul Asociației Europene de Film pentru copii la Oberhausen SFF 2026, premiat la ICONA 2025, în selecția 2025: ITFS Stuttgart, Anima

Cum ar arăta muzica dacă ai putea să o pictezi? O întâlnire hipnotică între artă și natură, redată în tuș tradițional japonez. Pe ecran, valurile și vântul Mării Seto prind viață pe ritmul celebrei piese „Haru no Umi” (Marea de primăvară).
🏆 În selecția 2026: Annecy International Animation Film Festival, Bucheon International Animation Festival, Etiuda&Anima, Anibar Animation Festival.

În mijlocul unor câmpuri nesfârșite de buruieni, o grădină ascunsă este îngrijită cu dragoste de o grădinăreasă. Însă când o furtună o acoperă cu semințe de buruiană, o întâlnire neașteptată se transformă într-o luptă pe viață și pe moarte pentru supraviețuirea grădinii.
🏆În selecția Cannes 2024, Annecy 2024, Festival du Nouveau Cinéma 2024, Santa Barbara IFF 2025

La 80 de ani, Libby Houston — botanistă, poetă și alpinistă — continuă să urce pe stâncile Defileului Avon în căutarea plantelor rare. Privirea ei atentă a contribuit la recunoașterea zonei ca unul dintre cele mai importante situri botanice din Anglia. Dintr-un arbore unic descoperit chiar de ea, Houston's Whitebeam, mai există astăzi un singur exemplar pe lume. Conștientă de fragilitatea lui, Libby privește trecerea timpului cu seninătate, găsind frumusețe în cele mai mici detalii ale lumii din jur.
🏆Premiat la Festivalul Internațional de Scurtmetraj Interfilm Berlin 2025, în selecția DOC NYC 2024, DC/DOX 2025

Ce s-ar întâmpla dacă, într-o zi, gravitația s-ar răzgândi și, în loc să tragă lucrurile spre pământ, le-ar împinge spre cer? Exact asta pățește lumea lui X, care pornește la drum cu o hotărâre de neclintit, chiar dacă ar vrea mult mai mult să doarmă! Cu privirea ațintită înainte, X merge kilometri întregi spre un singur țel, dovedind că, oricât de ciudată ar deveni lumea, poți merge mai departe.
🏆 Premiul asociației europene de film pentru copii la International Short FIlm Festival Oberhausen 2025, Premiul CONAI la Giffoni 2024
Cinci povești despre lumea vie, pentru elevi curioși
O creatură de nisip și un pui de țestoasă pornesc împreună spre ocean, învățând ce înseamnă să aparții unui loc; mii de broaște traversează șosele în drumul lor de primăvară spre apa natală; un stol de păsări care nu știu să zboare trăiește într-un echilibru tulburat de un obiect adus de valuri; un hamster rătăcește printr-o lume post-apocaliptică și ajută o creatură-plantă captivă să iasă din spatele zidurilor ei; iar o vulpe curioasă descoperă cărțile despre Pământ și își lasă imaginația să crească spre gânduri tot mai mari.
Cele cinci scurtmetraje (recomandate de la 6 ani) deschid discuții despre ecosisteme, migrație, adaptare și echilibru fragil.
Proiecțiile sunt urmate de discuții ghidate de un mediator cultural din echipa CULMEA.

Printre dunele de nisip, o mică creatură născută din nisip și un pui de țestoasă de mare se întâlnesc din întâmplare. Fără să știe, cei doi pornesc împreună spre ocean — o călătorie în care vor învăța, fiecare în felul lui, ce înseamnă să aparții cu adevărat lumii din jurul tău.
🏆 În selecția ITFStuttgart 2026, Clermont-Ferrand International Short Film Festivaș 2026, Angers European First Film Festival 2026

În fiecare primăvară, mii de broaște pornesc într-o călătorie plină de curaj: se întorc spre apa unde s-au născut, ca să înceapă o nouă viață. Dar drumul e lung și plin de încercări — șosele de traversat, obstacole neașteptate — și fiecare pas devine o mică aventură a supraviețuirii.
🏆 În selecția Green Screen International Wildlife Film Festival 2026, Ecoador Environmental Film Festival 2026, International Wildlife Film Festival 2026
.jpg)
Găinațul păsărilor. Pentru noi este doar un deranj. Dar pentru un stol neobișnuit de păsări, care nu știu să zboare, găinațul este extrem de important. În acest colț ascuns, totul trăiește într-o armonie fragilă — până în ziua în care valurile aduc pe țărm un obiect misterios…
🏆 Premiat la Ale Kino! 2025, Tallinn Black Nights Film Festival 2025

Un scurtmetraj de animație stop-motion care ne spune povestea unui hamster micuț care trăiește într-o lume post-apocaliptică. Rătăcind prin orașe abandonate, el adună obiecte, găsește apă și plante încă vii. Într-o zi, cu ajutorul unui binoclu, descoperă o casă necunoscută, plină de flori. Acolo îl întâlnește pe Uriaș, o creatură-plantă.
🏆 În selecția Palm Springs International ShortFest 2026, Clermont-Ferrand International Short Film Festival 2026

O vulpe curioasă găsește într-o zi o carte despre planeta Pământ. Îi place atât de mult, încât începe să citească din ce în ce mai multe cărți. Cu fiecare pagină, imaginația ei crește tot mai mult — dar odată cu ea apar și gânduri mari, unele atât de mari încât nici vulpea nu știe cum să le înțeleagă.
🏆 În selecția Animafest Zagreb 2026, Stuttgart International Festival of Animated Film 2026

Jungla'n Concert (nu invers!) te poartă prin toată tropicele și, chiar dacă sunt scoase din inima junglei, versurile nu mușcă. Concert realizat cu cântecele spectacolului Jungla de la Teatrul Gong Sibiu.
Cu: Adela Ciocan, Alex Gabera, Alex Stoicescu
Afiș: George Roșu
Sunet: Gyuri Szep-Toth
Durata: o oră și zece minute fără pauză
P.S. Atenție! Versurile MUȘCĂ!