Programul încurajează vocile emergente să exploreze curatoriatul de film dintr-o perspectivă personală, critică și conectată la realitate și le oferă instrumente și resurse esențiale pentru practicarea acestei profesii.
Festivalul CULMEA a lucrat cu tinerele curatoare de film Sara Pongrac și Vera Belousov. Acestea au lucrat alături de Raluca Bugnar, director artistic, la selecțiile lor pentru programul CULMEA.
Sara Pongrac s-a născut la Cluj-Napoca, unde a absolvit Facultatea de Teatru și Film, specializarea Actorie, și un masterat în Foto-Video la Facultatea de Arte Plastice.
În 2024, împreună cu Andrei Mărgineanu, a pus bazele Festivalului Internațional de Scurtmetraje Cinema Paradiso, iar din 2025 proiectul există oficial prin Asociația CineParadis. În cadrul festivalului se ocupă de selecția programelor oficiale, comunicare și PR, dar și de toate lucrurile care trebuie făcute pentru ca un festival să se întâmple — de la împăturit flyere până la dat play la proiecție.
De-a lungul timpului, a scris, implementat, organizat și curatoriat proiecte precum Movies Night, CineDoggo, Cinematograful Aproape, CinePicnic, Bega Shorts și Caravana Paradiso. Este interesată în special de felul în care cinemaul poate ajunge la oameni în contexte mai puțin convenționale și de filmele care pot crea o conexiune directă cu publicul. Nu crede în arta pretențioasă și inaccesibilă și preferă arta care poate fi înțeleasă, simțită și descoperită de oricine. Pentru ea, accesul la cultură nu ar trebui să depindă de cât de multe lucruri știi deja despre ea.
În cadrul CULMEA Sara a curatoriat lungmetrajul Bug Boy (Franța, Grecia, 2026, regizat de Lucas Paleocrassas, 88 min, 16 ani +) ce va fi proiectat joi 22 octombrie, de la ora 18:00. Biletele costă 15 lei pentru copii sub 18 ani și 25 lei pentru adulți și pot fi achiziționate de pe eventbook.
De ce Bug Boy — cuvântul curatoarei
Am ales Bug Boy pentru că este un film care vorbește despre maturizare și despre nevoia de a aparține, fără să recurgă la formule convenționale. George este un adolescent care se simte în afara lumii celor din jur și care își găsește refugiul într-un univers aparent foarte îndepărtat de cel uman: lumea insectelor. Ceea ce face filmul cu adevărat special este felul în care această retragere se transformă, treptat, într-o formă de reconectare.
Isabella, mica insectă de care George se apropie, devine mai mult decât un companion. În relația cu ea, George descoperă lucruri despre grijă, fragilitate, atașament și pierdere — lucruri pe care, în mod paradoxal, oamenii din jurul lui nu reușesc întotdeauna să i le transmită. Isabella ajunge astfel să îl învețe despre oameni tocmai prin faptul că nu este om.
Am ales acest documentar și pentru sensibilitatea cu care vorbește despre adolescență și despre formele diferite în care fiecare dintre noi încearcă să-și găsească locul.
Mi se pare un film potrivit pentru publicul Festivalului CULMEA tocmai pentru că poate fi privit împreună, indiferent de vârstă — de adolescenți, părinți, profesori sau iubitori de natură. Este un film care poate deschide conversații despre singurătate, relația dintre părinți și copii, acceptare și felul în care ne construim propriul univers atunci când lumea din jur pare greu de înțeles.
Bug Boy propune, în același timp, o privire atentă asupra naturii — nu ca simplu decor, ci ca spațiu în care poate apărea transformarea. Filmul ne amintește că uneori învățăm despre noi înșine și despre ceilalți din cele mai neașteptate relații și că, pentru a înțelege lumea, nu trebuie mereu să privim lucrurile de la distanță — uneori e nevoie doar să ne uităm mai atent la ceea ce este foarte mic.
Cred că am ajuns la curatoriere de film fără să-mi dau seama că asta fac. În liceu chiuleam destul de des ca să merg la Cinema Victoria din Cluj la proiecțiile Cult Classic de la ora 13:00, care erau gratuite. Îmi plăcea pur și simplu să descopăr filme și să le împărtășesc cu alții. Până și acum, când cunosc oameni noi, unul dintre primele lucruri la care mă gândesc este ce film le-aș recomanda, în funcție de puținele lucruri pe care ajung să le aflu despre ei.
Tot în liceu am descoperit One World Romania și proiecțiile lor în școli și mi-am dorit atât de mult să văd un astfel de proiect și la liceul meu, încât i-am contactat și i-am invitat la Cluj să facă o proiecție pentru mine și colegii mei.
În 2024, împreună cu prietenul meu, ne-am hotărât să organizăm un festival de film. Atunci am început să mă ocup serios de selecție, fără să știu prea bine că ceea ce fac se numește curatoriere. De atunci, pentru festival am lucrat la selecția filmelor din afara competiției, dar și la proiecțiile din proiectele noastre adiacente.
Wildcards m-a atras tocmai pentru că mi-a oferit ocazia să pun un nume și mai multă structură unei pasiuni pe care o aveam deja și să înțeleg mai bine ce înseamnă să construiești o selecție, nu doar să alegi niște filme care îți plac.
Cred că diferența principală este că atunci când construiești un program întreg ai libertatea de a gândi în relații: cum se completează filmele între ele, ce ritm are programul, ce teme apar și ce fel de experiență vrei să aibă spectatorul de la început până la sfârșit. Ai mai multe piese cu care poți construi.
Când alegi un singur lungmetraj, toată atenția se concentrează pe un singur film. Trebuie să te gândești mult mai mult la el în sine, dar și la contextul în care îl vei prezenta: cui îl arăți, de ce crezi că ar funcționa pentru acel public și ce poate aduce el într-un festival care are deja propria identitate.
Pentru mine, Bug Boy a fost interesant tocmai din perspectiva asta. A trebuit să mă desprind puțin de ideea de „îmi place filmul” și să mă întreb dacă este un film pe care mi-aș dori să-l descopere și publicul Culmea și ce fel de experiență poate crea o astfel de proiecție.
Am ales Bug Boy pentru că mi s-a părut un film foarte sensibil, care vorbește despre lucruri mici, dar care pot spune foarte multe. Trăim într-o perioadă în care suntem permanent conectați la tehnologie și cred că uneori uităm să ne uităm în jurul nostru, la natură și la micile ființe care ne înconjoară.
Mi-a plăcut că filmul îți atrage atenția tocmai asupra acestui lucru și te face să privești cu mai multă atenție ceea ce, de obicei, trecem cu vederea. Cred că putem învăța uneori lucruri foarte importante din relația cu natura și cu lumea din jurul nostru, iar Bug Boy mi s-a părut că face asta într-un mod delicat, fără să îți spună direct ce ar trebui să simți sau să gândești.
Dintre filmele pe care le-am văzut în perioada rezidenței, acesta a fost cel pe care mi-am dorit cel mai mult să îl dau mai departe și altor oameni.
Cred că povestea a contat cel mai mult, pentru că de acolo a pornit totul. M-a atras sensibilitatea filmului și felul în care vorbește despre relația noastră cu natura fără să fie prea didactic.
În același timp, forma mi s-a părut foarte importantă. Cred că este un film care poate transmite foarte mult și prin felul în care este construit, nu doar prin poveste. Iar apoi m-am gândit la publicul CULMEA și la momentul în care va fi văzut. Mi-am imaginat că poate fi genul de film care îi face pe oameni să încetinească puțin și să fie atenți la lucrurile mici din jurul lor.
Deci nu cred că a fost un singur criteriu. A fost mai degrabă întâlnirea dintre filmul în sine și contextul în care urma să fie prezentat.
Da, am avut câteva îndoieli, mai ales pentru că nu am mai ales până acum filme gândindu-mă în mod special la un public de adolescenți și, sincer, nici nu știam cât de mult mai merg adolescenții la cinema.
Dacă mă gândeam strict din perspectiva de marketing, Bug Boy nu părea neapărat alegerea cea mai evidentă: este un documentar, vine din Grecia, o cinematografie despre care nu se vorbește foarte mult în România, iar filmul nu era încă foarte cunoscut aici, chiar dacă participase deja la festivaluri internaționale importante.
Apoi, întâmplător, într-o zi în care mergeam spre casă, în București, mi s-a descărcat bateria căștilor și am ajuns să ascult conversația unor adolescenți care tocmai ieșiseră de la liceu. Vorbeau despre filmele pe care voiau să le vadă în vacanța de vară și erau chiar curioși să încerce Tarkovski.
Mi s-a părut un moment destul de amuzant, dar și foarte relevant. M-am gândit că, dacă există adolescenți care sunt curioși să descopere filme atât de dificile și îndepărtate de ceea ce consumă în mod obișnuit, poate că Bug Boy nu este deloc o alegere atât de riscantă. Nu este Tarkovski, este un film de Lucas Paleocrassas, dar cred că ar putea fi chiar mai ușor de îndrăgit de către ei.
Până la urmă, conversația aceea m-a făcut să am mai multă încredere în alegere. Mi-am dat seama că poate nu trebuie să alegem mereu ceea ce presupunem că publicul vrea să vadă, ci și ceea ce credem că ar fi curios să descopere.
Cred că, în primul rând, descoperă o lume pe care de obicei nu o privim cu suficientă atenție. Filmul te face să fii curios față de lucrurile mici din jurul tău și, poate, să privești natura puțin diferit după ce se termină.
Cred că mai descoperă și că nu ai nevoie neapărat de o poveste foarte mare sau spectaculoasă ca să fii surprins de un film. Uneori, lucrurile care par mici sau neînsemnate pot să spună povești foarte frumoase și să ne facă să ne punem întrebări.
Și sper să descopere un film de care nu știau înainte. Pentru mine, asta e una dintre părțile cele mai frumoase ale curatorierii: să faci cunoștință între un film și un spectator care, altfel, poate nu ar fi ajuns niciodată la el.
Mi-ar plăcea ca discuția să nu pornească neapărat de la întrebarea „ce a vrut să spună filmul?”, ci de la ce a făcut filmul cu fiecare dintre noi.
Cred că întrebarea pe care aș vrea să o las deschisă în sală ar fi: Cât de atenți mai suntem, de fapt, la lumea din jurul nostru? Și poate, mai concret: câte lucruri mici trecem zilnic cu vederea pentru că suntem prea ocupați să ne uităm în ecrane sau să ajungem la următorul lucru?
Mi-ar plăcea ca fiecare să plece cu propriul răspuns și poate cu puțin mai multă curiozitate față de lucrurile pe care, în mod normal, nici nu le observăm.
Cred că cel mai mult m-au surprins diferențele. Am putut să observ cât de diferiți sunt oamenii, cât de diferite sunt festivalurile și cât de diferit poate fi modul în care privim un film. Un film care pentru cineva este extraordinar poate să nu însemne absolut nimic pentru altcineva.
Asta m-a făcut să înțeleg mai bine și cât de complicată este, de fapt, curatorierea. Nu ai cum să mulțumești pe toată lumea și nici nu cred că acesta ar trebui să fie scopul. Oamenii vin cu experiențe, gusturi și așteptări diferite, iar atunci când alegi un film pentru o sală întreagă, trebuie să accepți că nu va fi pe placul tuturor.
Pentru mine, Wildcards a fost important tocmai pentru că m-a făcut să văd mai clar această diversitate și să înțeleg că o selecție bună nu înseamnă neapărat că toată lumea va avea aceeași reacție, ci că filmul poate deschide o conversație sau poate provoca ceva în fiecare spectator, chiar dacă reacțiile sunt foarte diferite.
Mi-ar plăcea să merg mai departe în direcția curatorierii. Este ceva ce îmi place foarte mult și care îmi dă mereu de gândit. Eu mă plictisesc destul de repede și, cumva, mereu îmi găsesc de lucru. Dacă mă lași două zile fără să am nimic de făcut, mă întorc foarte probabil spunând „Am o idee: o proiecție în care...”. Așa că nu cred că mă voi plictisi prea curând de curatoriere — mereu apar alte filme, alți oameni, alte contexte și alte publicuri.
De fapt, în timp ce răspund la întrebările astea, mă pregătesc pentru Festivalul Internațional de Scurtmetraje Cinema Paradiso, pe care îl organizăm la început de octombrie, iar după aceea urmează o nouă ediție a Caravanei Paradiso la Timișoara. În paralel, sunt în plină selecție pentru o serie de scurtmetraje horror coreene pe care abia aștept să le vadă publicul.
În iarnă vreau să continuăm și cu noi serii pentru Movies Night, un proiect foarte drag mie prin care ducem filme în locuri mai puțin obișnuite pentru cinema — baruri, cinematografe și chiar muzee. Încă nu am reușit să-mi împlinesc unul dintre visurile mele, acela de a avea o selecție lunară de scurtmetraje într-un cinematograf. Cinematografele sunt încă destul de reticente la ideea asta, așa că momentan facem proiecțiile în baruri și ne dorim să ducem proiectul și în afara României.
Deci nu știu exact unde o să ajung, dar știu că vreau să continui să caut filme, să inventez contexte pentru ele și să găsesc oameni cărora să le placă la fel de mult ca mie. Iar dacă rămân două zile fără un proiect, probabil o să apară o nouă idee.
F-SIDES Wildcards este o rezidență de formare în curatoriere de film, concepută pentru a sprijini o nouă generație de curatori emergenți din România și Republica Moldova. Printr-o rezidență intensivă la București, urmată de câteva luni de mentorat, participanții dezvoltă concepte curatoriale originale, lucrând alături de profesioniști de renume din domeniul filmului și parteneri internaționali. Programul combină workshop-uri, masterclass-uri și dezvoltare practică de proiecte, culminând cu prezentarea unor programe de film selectate în cadrul unor festivaluri partenere importante din România. Prin încurajarea gândirii critice, a perspectivelor diverse și a unor abordări inovatoare de implicare a publicului, Wildcards creează un parcurs prin care curatorii aspiranți pot dobândi experiență practică și se pot integra într-o rețea internațională de profesioniști din domeniul filmului.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
